Alexandru Marghiloman
În testamentul său Alexandru Marghiloman nota: “Am greșit poate mai mult decât socotesc, dar gândul mi-a fost întotdeauna curat și mi-am iubit țara“. Acum, după o sută de ani de la moartea lui, știm că Marghiloman a spus adevărul, afișând un gen de luciditate, care, mai ales atunci când este îndreptată către moștenirea proprie a cuiva, nu este ceva ușor de întreținut.
Origini și educație – de la Buzău la Sorbona
Născut la 27 ianuarie 1854 în Buzău, Alexandru a fost al doilea copil al lui Ion (Iancu) Marghiloman și Irina Izvoranu. Tatăl său, fost primar și prefect, era unul dintre cei mai influenți oameni din Buzău și unul dintre cei mai mari proprietari funciari din sudul țării.
Încă din copilărie, Alexandru a beneficiat de o educație aleasă. A studiat la institutul privat „Schewitz-Thyerin” și la Liceul Sf. Sava din București, iar la vârsta de 16 ani a plecat la Paris, unde a urmat Dreptul și Științele Politice la Sorbona. A obținut licența la 20 de ani și doctoratul la 24, formându-se intelectual într-un mediu sofisticat, dar și politic într-un cerc de tineri români influenți, precum Cantacuzino, Djuvara, Tache Ionescu sau Vintilă Rosetti.
Primii pași în carieră: magistrat, avocat, om politic
După întoarcerea în țară, Marghiloman a lucrat ca procuror la Tribunalul Ilfov (1879–1883), apoi ca avocat, fiind apreciat pentru competența sa, chiar numit „cel mai mare avocat din România” de către I. G. Duca. În 1884 devine deputat în Colegiul I din Buzău.
Deși a început în Partidul Liberal, incompatibilitatea de viziune și apropierea de cercul junimiștilor l-au determinat să treacă la Partidul Conservator, unde și-a desfășurat întreaga carieră politică, devenind lider al partidului din 1914 până la moartea sa.
Ministru în guverne succesive și reformator pragmatic
Marghiloman a deținut mai multe portofolii ministeriale: Justiție, Lucrări Publice, Agricultură, Afaceri Străine, Interne și Finanțe. A promovat reforme esențiale:
- A întărit independența justiției și a modernizat codul comercial.
- A susținut construcția podului de la Cernavodă și a răscumpărat linii ferate strategice.
- A încercat o reformă agrară moderată, oferind pământ țăranilor care puteau accesa credite funciare.
- A sprijinit conservarea patrimoniului istoric și dezvoltarea infrastructurii medicale și educaționale.
Primul Război Mondial și marea decizie politică
Deși era simpatizant al Puterilor Centrale, în Consiliul de Coroană din 1914, Marghiloman a susținut neutralitatea. În 1918, într-un moment critic pentru România, regele Ferdinand îi încredințează formarea guvernului și continuarea negocierilor de pace.
La 27 aprilie/7 mai 1918, Marghiloman semnează Tratatul de la București cu Puterile Centrale – un gest dureros, dar necesar pentru supraviețuirea României, aflată într-o situație fără aliați, în plină criză internă și economică. Regele nu ratifică tratatul, dar îl sprijină moral, recunoscând sacrificiul făcut.
Unirea Basarabiei cu România
Însă nu totul a avut un iz negativ în această perioadă. De fapt, cu numai o lună mai devreme, pe 27 martie, Marghiloman a fost martorul și primitorul din partea României și a Regelui exilat, în fața Sfatului Țării moldovene a actului de unire dintre Basarabia și România, semnat de 86 de membri ai Parlamentului Basarabean. Probabil acest eveniment, unic în istoria modernă a României a fost cel care mai târziu a atenuat din durerea și neputința lui Marghiloman de a schimba termenii păcii umilitoare de la București.
Provocări și eforturi în timpul guvernării
Restul mandatului său a fost marcat de criza economică, secetă, inflație, penurie alimentară și tensiuni sociale. A încercat să combată specula și corupția locală și a oferit sprijin Crucii Roșii, care, sub conducerea sa, a tratat peste 150.000 de soldați și a oferit ajutor umanitar.
A propus o lege a arendării și vânzării pământurilor, însă măsura a fost criticată ca fiind prea târzie. A renunțat la ideea de a judeca fostul guvern Brătianu, pentru presupuse abuzuri, și a gestionat cu fermitate problema carlistă, acceptând abdicarea principelui Carol.
Provocări și eforturi în timpul guvernării
După război, Marghiloman a fost marginalizat politic, iar Partidul Conservator nu și-a mai revenit. A continuat să militeze pentru o Românie modernă, fiind printre puținii conservatori care au înțeles importanța sincronizării instituțiilor românești cu standardele occidentale, atât germane, cât și franceze.
Elegant, cultivat, sobru, dar uneori naiv sau idealist, Marghiloman a rămas un personaj complex, admirat de mulți, neînțeles de alții. A fost, în cuvintele lui Petre Zaharescu “un om superior, inteligent, și care nu a putut jigni pe cineva, chiar dacă avea motive puternice. Era un gentilman cu adevăra, de o eleganță cum la puțini oameni politici am văzut în țara noastră. Marghiloman a fost un mare om sub toate aspectele. Ceea ce ne ținea pe noi strâns uniți în jurul lui, era spiritul, cultura și talentul ce le manifesta în tot locul“.
