Salt la conținut

Cine suntem

Înființat în anul 2014, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” este o instituție publică de cultură și educație, cu personalitate juridică, de interes local, care funcționează în subordinea Consiliului Local al Municipiului Buzău. Instituția poartă numele lui Alexandru Marghiloman, om politic, jurist, lider conservator și primul buzoian care a fost prim-ministru al Românie. Centrul are sediul în Vila Albatros, piesa centrală a Ansamblului Marghiloman. 

Viziune:

Buzău – oraș deschis învățării și culturii, creativ, competent și atrăgător până în 2026.

Misiune:

Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” devine motorul cultural și educațional care alimentează procesul de transformare a municipiului Buzău în „Oraș magnet”, prin promovarea și valorificarea patrimoniului cultural, stimularea creativității și derularea de proiecte și programe culturale și educaționale la nivel local, național și internațional.

Ne propunem să valorificăm legătura dintre cultură și educație printr-o varietate de activități și evenimente care încurajează participarea activă, susțin mobilitatea creatorilor și îi ajută pe cetățeni să-și redescopere istoria, tradițiile și valorile comune, consolidând astfel sentimentul de apartenență la comunitate.

Prin activități, proiecte și programe de educație non-formală și culturală, oferim oportunități diverse și accesibile de învățare și dezvoltare, care sprijină formarea competențelor esențiale pentru viitor – de la creativitate, gândire critică și abilități digitale, până la leadership și responsabilitate.

Pentru perioada 2021-2026, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” își propune atingerea următoarelor obiective:

  • potențarea rolului culturii și al educației pe tot parcursul vieții ca factori de bunăstare, coeziune și dezvoltare socială
  • încurajarea creativității și a inovației în cultura și educația buzoiană.
  • dezvoltarea cooperării internaționale și a dimensiunii regionale și europene a sectorului cultural buzoian.
ro_RORomanian