07 Aug Spectacol de teatru– Programul „Seri împreună”
Joi, 26 iunie 2025, la Centrul „Iazul Morilor”, am trăit împreună o seară de neuitat, în care teatrul a fost mai mult decât artă – a fost bucurie, curaj, emoție pură și o dovadă vie că visurile nu au vârstă.
Într-un spectacol inedit, plin de culoare și emoție, o trupă de seniori – oameni frumoși, curajoși, cu inimi tinere – au urcat pentru prima dată pe scenă în fața unui public numeros, oferindu-ne o experiență pe care nu o vom uita prea curând. Nu sunt actori de profesie, dar au demonstrat că atunci când pui suflet, autenticitate și pasiune în fiecare replică, scena prinde viață în cel mai sincer și emoționant mod posibil.
Pentru acești minunați protagoniști, teatrul a fost o revelație, o șansă de a trăi momente unice, de a se descoperi și redescoperi, de a spune „pot” într-o etapă a vieții în care, de multe ori, societatea uită să mai asculte. Au râs, au plâns, s-au emoționat și au emoționat. Au îmbrățișat cu toată ființa lor rolurile inspirate din Caragiale, Creangă, Molière, Ana Vida, Gheorghe Brăescu și alții.
Atmosfera a fost încărcată de entuziasm și recunoștință – din partea publicului, dar mai ales din partea celor care au urcat pe scenă și au demonstrat că nu e niciodată prea târziu să trăiești cu adevărat. Aplauzele au fost nu doar meritate, ci copleșitoare. Zâmbetele și lacrimile din sală au fost dovada clară că teatrul simțit sincer ajunge direct la inimă.
Protagoniștii acestui spectacol au fost Marin Victoria, Andrei Viorica, Stoica Luiza-Aura, Roșca Nița, Dinu Camelia, Grecu Rodica, Puricescu Elena, Croitoru Petrică, Dragomir Florentina, Dodan Rodica, Cristea Petruța, Macovschi Irina, Georgeta Dumitru și Claudia Avramescu. Și, bineînțeles, celor doi coordonatori: Mădălin Cărbunaru, actor liber profesionist, și Viorica Radu, profesor de teatru, care i-au îndrumat cu profesionalism.
Pentru fiecare dintre acești seniori, teatrul a devenit o formă de libertate, de exprimare, de renaștere.
Sorry, the comment form is closed at this time.